INVÍDIE, invidii, s.f. Sentiment egoist de părere de rău, de necaz, de ciudă, provocat de succesele sau de situaţia bună a altuia; pizmă. – Din it., lat. invidia.

INVÍDIE s. ciudă, gelozie, necaz, pică, pizmă, pornire, ranchiună, (rar) înciudare, (pop.) năduf, obidă, pizmuire, pofidă, (înv., reg. şi fam.) parapon, (înv. şi reg., în Bucov.) băsău, (înv. şi reg.) măraz, scârbă, (reg.) pildă, zăcăşeală, zăcăşie, (prin Mold.) bănat, (Transilv.) dâcă, (Ban. şi Olt.) inat, (Mold.) poxie, (înv.) patos, răpştire, râvnire, zavistie, zavistnicie, (fam.) boală. (Îl roade ~; simte o ~ nestăpânită faţă de...)

invídie s. f. (sil. -di-e), art. invídia (sil. -di-a), g.-d. art. invídiei; pl. invídii, art. invídiile (sil. -di-i-)

INVÍDI//E ~i f. Sentiment de nemulţumire egoistă provocat de succesele, situaţia sau calităţile cuiva; pizma; ciudă. [G.-D. invidiei; Sil. -di-e] /<lat. invidia

INVÍDIE s.f. Sentiment de părere de rău, de ciudă etc. provocat de succesele sau calităţile altuia; pizmă, ciudă. [Gen. -iei. / < lat., it. invidia].