INVOCÁŢIE, invocaţii, s.f. Faptul de a invoca; chemare în ajutor. ♦ Spec. Chemare (cu valoare stilistică) adresată de către un poet muzei pentru a-l ajuta în realizarea creaţiei sale artistice. ♦ Procedeu stilistic prin care oratorul sau scriitorul interpelează un personaj (de obicei istoric) absent. [Var.: invocaţiúne s.f.] – Din fr. invocation, lat. invocatio, -onis.

INVOCÁŢIE s. v. invocare.

invocáţie s. f. vocaţie

INVOCÁŢI//E ~i f. 1) v. A INVOCA. 2) Citare ca argument pentru susţinerea unei afirmaţii. 3) Chemare a unui poet adresată muzei pentru a-l inspira. [G.-D. invocaţiei] /<fr. invocation, lat. invocatio, ~onis

INVOCÁŢIE s.f. Invocare. ♦ Parte a unei opere literare în care poetul se adresează muzelor sau unor divinităţi pentru a-l inspira. [Gen. -iei, var. invocaţiune s.f. / cf. fr. invocation, lat. invocatio].