ISCUSÍ, iscusesc, vb. IV. Tranz. şi refl. (Înv.) A (se) face mai îndemânatic, mai ager. mai isteţ; a (se) face mai fin, mai rafinat. – Din sl. iskusiti.

iscusí vb., ind. prez. 1 sg. şi 3 pl. iscusésc, imperf. 3 sg. iscuseá; conj. prez. 3 sg. şi pl. iscuseáscă

A ISCUS//Í ~ésc tranz. A face mai ager, mai isteţ. /<sl. iskusiti

iscusí, iscusésc, vb. IV (pop.) 1. a pune la încercare, a ispiti. 2. a învăţa pe cineva, a-l deştepta. 3. a căpăta experienţă, a deveni isteţ, dibaci, îndemânatic; a se deştepta, a se deschide la minte, a-şi ascuţi mintea. 4. a se face vestit. 5. a deveni şiret. 6. a face pe deşteptul, pe învăţatul. 7. a deveni mai fin, a se rafina, a se perfecţiona.