ISTÓRIE, istorii, s.f. 1. Proces de dezvoltare a fenomenelor naturii şi societăţii. 2. Ştiinţă care studiază dezvoltarea complexă a societăţii, a unui popor etc. ♦ (Concr.) Scriere conţinând evenimente şi fapte care se încadrează în această ştiinţă. 3. (Cu determinarea domeniului) Ştiinţă care studiază dezvoltarea şi schimbările succesive dintr-un anumit domeniu. Istoria limbii. ♦ (Concr.) Lucrare care tratează probleme din aceste domenii. 4. Povestire, naraţiune. 5. (Fam.) întâmplare, păţanie. ♦ Poznă, încurcătură. – Din lat. historia, it. istoria. Cf. fr. h i s t o i r e.

ISTÓRIE s. v. naraţiune.

ISTÓRIE s. v. încurcătură, întâmplare, pă-ţanie, peripeţie, poznă.

istórie s. f. (sil. -ri-e), art. istória (sil. -ri-a), g.-d. art. istóriei; pl. istórii, art. istóriile (sil. -ri-i-)

ISTÓRI//E ~i f. 1) Proces de dezvoltare a fenomenelor din natură şi din societate. 2) Perioadă a evoluţiei umane, posterioară preistoriei şi protoistoriei cunoscută din documente scrise. 3) Ştiinţă care se ocupă cu studiul evoluţiei societăţii omeneşti şi a legităţilor ei de dezvoltare. ~a antică. ~a contemporană. ♢ A intra în ~ a rămâne în memorie. 4) Ştiinţă care studiază succesiunea evoluţiei faptelor într-un anumit domeniu. ~a limbii. ~a teatrului. 5) Relatare succesivă a unor evenimente, fapte; povestire; naraţiune. 6) fam. Întâmplare neprevăzută şi impresionantă care intervine în viaţa cuiva; peripeţie. [G.-D. istoriei; Sil. -ri-e] /<lat., gr. historia

ISTÓRIE s.f. 1. Procesul obiectiv al dezvoltării fenomenelor în natură şi în societate. 2. Ştiinţă care studiază dezvoltarea complexă a societăţii omeneşti, a unui popor, urmărind-o cronologic ca un proces unitar, desfăşurat pe baza unor legi obiective; (p. ext.) ştiinţă care se ocupă cu studiul apariţiei şi dezvoltării faptelor dintr-un anumit domeniu. ♦ Scriere care cuprinde expunerea critică a unor fapte istorice. 3. Povestire, naraţiune. [Gen. -iei. / < lat., gr. historia].