ÍVĂR, ivăre, s.n. 1. Clanţă (la uşă). 2. Încuietoare (la uşă), zăvor. – Cf. săs. v i r o l (= germ. Wirbel „şurub“).

ÍVĂR s. 1. v. clanţă. 2. v. zăvor.

ívăr s. n., pl. ívăre

ÍVĂR ~e n. înv. 1) Închizătoare primitivă la uşile caselor ţărăneşti constând dintr-un mâner metalic montat la broască; clanţă. 2) Încuietoare (la uşi, ferestre etc.) constând dintr-o bară metalică orizontală mobilă, care intră într-o ureche fixată pe toc; zăvor. /<germ. Wirbel