IZBÂNDÍ, izbândesc, vb. IV. 1. Intranz. A învinge (în luptă), a fi victorios; a birui, a triumfa. 2. Tranz. A reuşi într-o acţiune, a izbuti să realizeze ceva. ♦ A duce la îndeplinire; a realiza, a împlini. – Din sl. izbondon.

IZBÂNDÍ vb. 1. a bate, a birui, a câştiga, a învinge, (înv.) a vinci. (A ~ în luptă.) 2. v. reuşi.

IZBÂNDÍ vb. v. răzbuná.

izbândí vb., ind. prez. 1 sg. şi 3 pl. izbândésc, imperf. 3 sg. izbândeá; conj. prez. 3 sg. şi pl. izbândeáscă

A IZBÂND//Í ~ésc 1. intranz. A obţine o izbândă; a birui. 2. tranz. 1) A obţine după o serie de eforturi; a izbuti; a reuşi. 2) A aduce la rezultatul cerut; a executa conform prevederilor; a îndeplini. /<sl. izbondon