IZBUTÍ, izbutesc, vb. IV. Tranz. şi intranz. A duce ceva la bun sfârşit; a reuşi, a izbândi. – Et. nec.

A izbuti ≠ a eşua

IZBUTÍ vb. 1. a reuşi, (franţuzism) a parveni, (înv. şi pop.) a isprăvi, (pop.) a nimeri, (prin Mold.) a hălădui, (Transilv. şi Bucov.) a succede, (grecism înv.) a catortosi. (A ~ să facă un dispozitiv pentru ...) 2. v. prinde. 3. v. reuşi.

izbutí vb., ind. prez. 1 sg. şi 3 pl. izbutésc, imperf. 3 sg. izbuteá; conj. prez. 3 sg. şi pl. izbuteáscă

A IZBUT//Í ~ésc 1. intranz. A avea succes; a reuşi. ~ la examen. 2. tranz. A obţine după o serie de eforturi; a reuşi. ~ să publice materialul. /<sl. izbyti