IZOLÁ, izolez, vb. I. 1. Tranz. A despărţi cu totul; a separa unul de altul; spec. a despărţi un bolnav contagios de oamenii sănătoşi, pentru a evita contagiunea, 2. Tranz. A împiedica transmiterea căldurii, a frigului, a umezelii, a zgomotului etc. dintr-un mediu (sau corp) în altul; a separa un corp prin care trece curentul electric de alt corp bun conducător de electricitate. 3. Refl. A se îndepărta de societate, de semeni; a sta retras, departe de alţii; a se retrage, a se închista. – Din fr. isoler.

IZOLÁ vb. 1. v. despărţi. 2. v. răzleţi. 3. a (se) despărţi, a (se) separa, (rar) a (se) segrega, (înv. şi pop.) a (se) deosebi, a (se) osebi. (A ~ animalele bolnave de cele sănătoase.) 4. v. în-depărta. 5. v. retrage. 6. (livr.) a (se) claustra, (rar) a (se) însingura, (fig.) a (se) sihăstri. (S-a ~ în camera ei.) 7. v. individualiza.

izolá vb., ind. prez. 1 sg. izoléz, 3 sg. şi pl. izoleáză

A SE IZOL//Á mă ~éz intranz. A se îndepărta de tumultul vieţii, trăind în singurătate; a se retrage; a se închide; a se pustnici. /<fr. isoler

A IZOL//Á ~éz tranz. 1) (obiecte, fiinţe) A despărţi de mediul înconjurător. 2) (persoane) A face să se izoleze; a sihăstri; a schimnici; a pustnici. 3) (bolnavi contagioşi) A separa de oamenii sănătoşi, pentru a evita contagierea. 4) A acoperi cu un material protector (pentru a exclude transmiterea căldurii, frigului, umezelii, zgomotului etc.). 5) (conductori electrici) A despărţi cu un material dielectric de alte corpuri care conduc curentul electric (pentru a evita accidentele). /<fr. isoler

IZOLÁ vb. I. 1. tr. A da, a pune deoparte, a separa de ceea ce înconjură. ♦ A împiedica trecerea unei forme de energie în alta sau a unor substanţe dintr-un mediu (sau dintr-un corp) în altul cu ajutorul unei materii izolante. 2. tr., refl. A (se) îndepărta de viaţa socială. [< fr. isoler, it. isolare].