JAF, jafuri, s.n. 1. Furt săvârşit prin violenţă; jefuire, jecmăneală. ♢ Loc. vb. A face jaf = a jefui, a prăda. ♢ (Înv.; concr.) Lucruri jefuite, pradă. 2. (Fam.) Consum, cheltuială fără măsură, risipă; distrugere. ♢ Expr. Jaf în ciuperci! se spune pentru a arăta nepăsare faţă de o pagubă considerată neînsemnată. [Var.: (înv.) jac s.n.] – Din pol. žak.

JAF s. v. risipă.

JAF s. 1. jefuire, jefuit, pradă, prădare, prădat, prădăciune, (livr.) rapt, (înv.) dobândă, prădăşug, răpiciune, răpştire. (Porniţi pe ~.) 2. v. tâlhărie.

jaf s. n., pl. jáfuri

JAF ~uri n. 1) Furt (mare), săvârşit cu violenţă; prăda; despuiere. 2) Obiect sustras printr-un asemenea act de violenţă. 3) fam. Cheltuieli mari (pentru ceva), care depăşesc cu mult preţul sau cheltuielile reale. /<pol. žak