JECMĂNÍ, jecmănesc vb. IV. tranz. A jefui (2). [Var.: jăcmăní]. – Din jăcmán (înv. şi reg. „jaf mare“ < magh.).

JECMĂNÍ vb. a jefui, (reg.) a jăpcăni, (fig.) a jumuli, a jupui. (Un negustor care îşi ~ clienţii.)

jecmăní vb., ind. prez. 1 sg. şi 3 pl. jecmănésc, imperf. 3 sg. jecmăneá; conj. prez. 3 sg. şi pl. jecmăneáscă

A JECMĂN//Í ~ésc tranz. (persoane) 1) A lipsi (complet) de avere; a prăda; a jefui; a despuia; a jupui. 2) A priva (de bani sau de alte bunuri materiale) prin exploatare sau prin violenţă; a jefui; a jumuli. /Din jecman