JURISDÍCŢIE, jurisdicţii, s.f. 1. Putere, competenţă de a judeca a unui judecător sau a unei instanţe. 2. Totalitatea instanţelor judecătoreşti de acelaşi grad. 3. Ansamblul organelor care au competenţa de a judeca pricini de aceeaşi categorie. 4. Teritoriu în care un judecător sau o instanţă judecătorească îşi exercită puterea. – Din fr. jurisdiction, lat. jurisdictio.

JURISDÍCŢIE s. (JUR.) (rar) judecată. (Se află sub ~...)

jurisdícţie s. f. (sil. -ţi-e), art. jurisdícţia (sil.-ţi-a), g.- d. art. jurisdícţiei; pl. jurisdícţii, art. jurisdicţíile (sil. -ţi-i-)

JURISDÍCŢI//E ~i f. 1) Drept, întărit prin lege, al unui judecător sau al unei instanţe judecătoreşti, de a efectua procese judiciare; competenţă de a judeca. 2) Teritoriu unde îşi poate exercita competenţa un judecător sau o instanţă judecătorească. 3) Totalitate a organelor judiciare de acelaşi grad sau competenţă. [G.-D. jurisdicţiei; Sil. -ţi-e] /<lat. jurisdictio, ~onis, fr. jurisdiction

JURISDÍCŢIE s.f. 1. Putere, competenţă a unui judecător sau a unei instanţe de a judeca; (p. ext.) teritoriu unde îşi poate exercita această putere un judecător sau o instanţă judecătorească. 2. Totalitatea organelor de judecată de acelaşi grad sau competente a soluţiona o anumită categorie de litigii. ♢ Organ de jurisdicţie = organ de stat care îndeplineşte funcţii judecătoreşti. [Gen. -iei, var. jurisdicţiune s.f. / cf. lat. iurisdictio, fr. jurisdiction].