LĂSCÁIE, lăscăi, s.f. Monedă de aramă valorând o jumătate de para, care a circulat în ţările române în a doua jumătate a sec. XVIII; p. gener. monedă de valoare foarte mică. ♢ Expr. A nu avea (nici o) lăscaie (frântă sau chioară) = a nu avea absolut nici un ban. [Pr.: -ca-ie. – Var.: lescáie, leţcáie, liţcáie s.f.] – Din ucr. ljackyj.

lăscáie/leţcáie s. f., art. lăscáia/leţcáia, g.-d. art. lăscăii/leţcăii; pl. lăscăi/leţcăi

lăscáie/leţcáie s. f., art. lăscáia/leţcáia, g.-d. art. lăscăii/leţcăii; pl. lăscăi/leţcăi

LĂSC//ÁIE ~ăi f. înv. 1) (în sec. XVIII) Monedă de aramă cu valoarea egală cu o jumătate de para. 2) fig. Monedă de valoare neînsemnată. ♢ A nu face nici o ~ a fi lipsit de valoare. A nu avea nici ~ (frântă sau chioară) a fi fără nici un ban; a nu avea nici un ban. [G.-D. lăscăiei; Var. leţcaie] /<ucr. ljackyj.