LÁBĂ, labe, s.f. 1. Parte a piciorului de la gleznă în jos la animalele patrupede şi la om; partea piciorului pe care calcă păsările (palmipede); p. gener. picior (al unor animale). ♢ Compuse: laba-mâţei = a) ciupercă comestibilă de culoare albă, care creşte prin pădurile umbroase şi umede (Clavaria coralloides); b) ciupercă comestibilă mare cu tulpina albă, groasă şi cărnoasă; creasta-cocoşului (Clavaria flava); laba-ursului = a) nume dat mai multor specii de ciuperci de pădure (Clavaria); b) crucea-pământului; laba-gâstei = a) mică plantă erbacee cu flori roşii-purpurii (Geranium dissectum); b) ridurile formate în jurul ochilor (la persoanele în vârstă); c) (fam.) scris dezordonat, urât. ♦ (Mar.) Labă-de-pisică = încreţitură abia vizibilă a apei mării, semn al unui început de vânt. 2. (Fam. şi depr.) Mână. ♢ Expr. A pune laba (pe cineva sau pe ceva) = a apuca, a înhăţa (pe cineva sau pe ceva). A-i încăpea (sau a-i cădea) în labă = a ajunge la mâna sau la discreţia cuiva. – Din magh. láb.

LÁBĂ s. v. membru inferior, mână, picior.

LÁBĂ s. 1. (ANAT.) (reg.) brâncă. (~ la animale.) 2. (BOT.) laba-ursului (Clavaria aurea) = (reg.) bureţi-degetar (pl.), creasta-cocoşului.

lábă s. f., g.-d. art. lábei; pl. lábe

LÁB//Ă ~e f. 1) Parte a piciorului de la gleznă în jos. 2) Parte inferioară a piciorului pe care calcă păsările. ♢ ~a- (sau talpa-) gâştei a) ridurile din jurul ochilor; b) scris neîngrijit; c) mică plantă erbacee cu flori roşii-purpurii. 3) Picior al unor animale (câine, lup, urs, pisică etc.). 4) fam. depr. Fiecare dintre cele două membre superioare ale corpului omenesc; mână. ♢ A pune ~a pe cineva (sau pe ceva) a prinde, a apuca, a înhăţa pe cineva (sau ceva). 5): ~a-ursului denumire a mai multor specii de ciuperci comestibile de pădure. [G.-D. labei] /<ung. lab

laba calificata