LÁCĂT, lacăte, s.n. Încuietoare alcătuită dintr-un corp care conţine mecanismul de încuiere cu cheia şi o toartă care se petrece prin două belciuge (unul prins în partea fixă şi celălalt în partea mobilă a obiectului care trebuie închis). ♢ Expr. A avea (sau a-şi pune) lacăt la gură = a-şi impune tăcere. [Var.: (reg.) lăcátă s.f., lăcát s.n.] – Din magh. lakat.

LĂCÁT s.n. v. lacăt.

lácăt s. n., pl. lácăte

LÁCĂT ~e n. Dispozitiv de metal pentru încuierea unei uşi, prevăzut cu o toartă care se trece prin două belciuge fixate la uşă. /<ung. lakat