LÁMA¹ s.m. invar. Preot-călugăr budist (în Tibet, în Mongolia şi la calmuci). ♢ Marele lama sau Lama cel mare = şeful suprem al religiei budiste; dalai-lama. – Din fr. lama.

LAMÁ², lamez, vb. I. Tranz. (Tehn.) A prelucra suprafaţa frontală, circulară a unei găuri cu ajutorul unei lame speciale, când strunjirea este dificilă. – Din fr. lamer.

LÁMĂ¹, lame, s.f. 1. Placă subţire de metal, de material plastic etc., cu diverse întrebuinţări (în aparatura tehnică). ♦ Spec. Mică placă dreptunghiulară, subţire şi de obicei cu tăişuri pe ambele laturi lungi, care se montează la un aparat de ras. 2. Partea metalică şi tăioasă a unui instrument. 3. Placă mică şi subţire de sticlă pe care se aşază substanţele ce urmează a fi examinate la microscop. 4. Strat foarte subţire de lichid, liber sau cuprins între doi pereţi. – Din fr. lame.

LÁMĂ², lame, s.f. Gen de mamifere rumegătoare asemănătoare cu cămilele, dar mai mici şi fără cocoaşă, care trăiesc pe platourile înalte din America de Sud şi care, domesticite, sunt folosite ca animale de povară (Lama); animal care face parte din acest gen. – Din fr. lama.

LÁMĂ s. 1. v. tăiş. 2. v. pânză.

láma (preot budist) s. m. invar.

lámă (placă, mamifer) s. f., g.-d. art. lámei; pl. láme

LÁM//Ă² ~e f. Mamifer rumegător din America de Sud, înrudit cu cămila, dar fără cocoaşă, care, fiind domesticit, este folosit la transportarea greutăţilor. [G.-D. lamei] /<fr. lama

LÁM//Ă¹ ~e f. 1) Parte ascuţită a unui instrument, a unei unelte de tăiat sau a unei arme albe; ascuţiş; tăiş; custură. 2) Placă dreptunghiulară de oţel, foarte subţire, de obicei cu două tăişuri, care se adaptează la un aparat de ras. 3) Placă mică şi subţire de sticlă pe care se aşază materialele ce urmează a fi examinate la microscop. [G.-D. lamei] /<fr. lame

LÁMA m. invar. Slujitor al cultului la popoarele care împărtăşesc budismul. ♢ Dalai- ~ mai-marele religiei budiste tibetane. /<fr. lama

LÁMA s.m. invar. Preot-călugăr budist din Tibet, din Mongolia etc. ♢ Marele lama = şeful suprem al religiei budiste; dalai-lama. [< fr., tib. lama].

LAMÁ vb. I. tr. A găuri un material sau a-i netezi suprafaţa cu o unealtă în formă de lamă, care se roteşte în jurul unui ax. [< lamă].

LÁMĂ¹ s.f. 1. Foaie metalică subţire. 2. Limba (unui cuţit, a unei custuri), fierul, partea de metal tăioasă a unui obiect. 3. Bucată subţire de sticlă pe care se aşază substanţele care trebuie examinate la microscop. 4. Strat foarte subţire de lichid. [< fr. lame, it. lama].

LÁMĂ² s.f. Animal rumegător din familia cămilei, care trăieşte în regiunile de munte ale Americii de Sud. [< fr. lama, cf. peruv. llama].

LÁMĂ² s.f. Animal rumegător din familia cămilei, care trăieşte în regiunile de munte ale Americii de Sud. [< fr. lama, cf. peruv. llama].