LÁMBĂ, lambe, s.f. 1. Lanţ care leagă crucea proţapului unui car cu capetele osiei; vătrai. 2. Parte proeminentă a unei piese de lemn sau de metal care se îmbucă în scobitura corespunzătoare a altei piese pentru a asigura o îmbinare perfectă; feder. 3. Vergea lată de lemn care se introduce (cu fiecare jumătate din lăţimea ei) în ulucele a două scânduri pentru a le îmbina. – Din tc. lâmba.

LÁMBĂ s. v. coardă, crucea dinainte.

LÁMBÁ s. (TEHN.) lambar, lămbuitor, (reg.) scobitor. (~ dulgherului.)

LÁMBĂ s. 1. vătrai, (reg.) costiş, cruce, întinzătoare, lanţ, lănţuş, scară, tinzătoare, (prin Olt. şi Ban.) scăriţă. (~ la car, căruţă.) 2. feder. (~ la o piesă de lemn.)

lambá/lámbă (rindea, scobitură) s. f., art. lambáua/lámba, g.-d. art. lambálei/lámbei; pl. lambále/lámbe

lambá/lámbă (rindea, scobitură) s. f., art. lambáua/lámba, g.-d. art. lambálei/lámbei; pl. lambále/lámbe

lámbă (lanţ, frânghie) s. f., g.-d. art. lámbei; pl. lámbe

LÁMB//Ă ~e f. 1) Proeminenţă în lungul unei piese de lemn sau de metal care se îmbucă în scobitura de acelaşi profil a altei piese; feder. 2) Lanţ sau bară de fier care leagă crucea căruţei cu capetele osiei. /<turc. lâmba

lambá s.f. (reg.) rindea de făcut scobituri.