LÁMURĂ s.f. Partea cea mai bună, mai curată şi mai aleasă dintr-un lucru; floarea, fruntea, crema unui lucru. – Lat. lamina sau *lam(i)nula.

LÁMURĂ s. 1. (reg.) puf, pulbere. (~ a făinii.) 2. (fig.) cremă, floare, spumă. (~ din ceva.)

lámură s. f., g.-d. art. lámurii

LÁMURĂ f. Partea cea mai bună, cea mai fină a unui lucru; frunte a unui lucru. [G.-D. lamurii] /<lat. lamina