LEÁGĂN, leagăne, s.n. 1. Pat mic de lemn sau de nuiele împletite (care se poate balansa) pentru copiii mici. ♢ Cântec de leagăn = cântec cu care se adorm copiii. ♢ Expr. Din leagăn = din fragedă copilărie; de la început. 2. Fig. Loc de origine, de baştină. 3. Instituţie de stat sau aşezământ filantropic unde sunt crescuţi copiii abandonaţi sau orfani. ♦ (Impr.) Creşă. 4. Scaun sau scândură suspendată cu frânghii, pe care se aşază cineva ca să se balanseze; p. ext. scrânciob. ♢ Loc. vb. A se da în leagăn = a se balansa. – Din legăna (derivat regresiv).

LEÁGĂN s. v. berlină.

LEÁGĂN s. 1. (prin Transilv.) belceu, (Olt.) luică, (Transilv.) ţuţul. (~ pentru copii.) 2. v. scrânciob. 3. (reg.) săltătoare, speie. (~ pentru pescuit.)

leágăn s. n., pl. leágăne

LEÁGĂN ~e n. 1) Pat mic, servind pentru a ţine şi a legăna copiii mici. 2) fig. Loc de origine; obârşie. /v. a legăna

leagan