LÍNGE, ling, vb. III. Tranz. 1. (Despre animale) A trece cu limba peste ceva; a şterge sau a netezi cu limba ceva. 2. A atinge cu limba (în mod repetat) ceva de mâncare, a lua cu limba mâncarea. ♢ Expr. A-şi linge degetele (sau buzele) ori (refl.) a se linge pe degete (sau pe buze) = a trece cu limba peste buze sau degete (spre a lua şi ultimele resturi după ce a mâncat ceva bun sau ca manifestare a unei pofte mari, a unei senzaţii de plăcere etc.). ♢ Compus: linge-blide (sau -talgere, -talere) s.m. = (fam.) om care trăieşte pe socoteala altora; parazit, om de nimic. 3. (Fam.) A linguşi cu slugărnicie. – Lat. lingere.

LÍNGE vb. v. flata, linguşi, măguli.

LÍNGE vb. (fig.) a se pieptăna. (Pisicile se ~.)

lingé vb., ind. prez. 1 sg. şi 3 pl. ling, imperf. 3 sg. lingeá, perf. s. 1 sg. linséi, 1 pl. línserăm; part. lins

A LÍNGE ling tranz. 1) (mai ales despre animale) A netezi cu limba (în semn de afecţiune). 2) (mâncare) A lua câte puţin cu limba, atingând în mod repetat. ♢ A-şi ~ degetele a încerca o plăcere deosebită mâncând ceva gustos. 3) fig. fam. A linguşi în mod înjositor. ♢ Linge-blide om care trăieşte pe socoteala altora; trântor; parazit. /<lat. lingere