LOCUÍNŢĂ, locuinţe, s.f. Loc. casă, construcţie în care locuieşte sau poate locui cineva; domiciliu. [Var.: (înv.) lăcuínţă s.f.] – Locui + suf. -inţă.

LOCUÍNŢĂ s. 1. adăpost, aşezare, casă, cămin, domiciliu, sălaş, (reg.) sălaşnă, (Transilv., Ban şi Bucov.) cortel, (înv.) locaş, mutare, mutat, odaie, sat, sălăşluinţă, sălăşluire, şedere, şezământ, şezut, (fig.) bârlog, cuib, culcuş. (Unde îşi are el ~?) 2. locuinţă lacustră = locuinţă palustră; locuinţă palustră v. locuinţă lacustră.

locuínţă s. f., g.-d. art. locuínţei; pl. locuínţe

LOCUÍNŢ//Ă ~e f. Casă, încăpere în care se locuieşte. [G.-D. locuinţei; Sil. -cu-in-] /a locui + suf. ~inţă

locuinta,imobil

locuinta,imobil pentru viata personala