LOCUŢIÚNE, locuţiuni, s.f. Grup de cuvinte cu înţeles unitar, care se comportă din punct de vedere gramatical ca o singură parte de vorbire. ♦ (Înv.) Expresie. [Pr.: -ţi-u-. – Var.: (înv.) locúţie s.f.] – Din fr. locution, lat. locutio, -onis.

locuţiúne s. f. (sil. -ţi-u-), g.-d. art. locuţiúnii; pl. locuţiúni

LOCUŢIÚN//E ~i f. Îmbinare de cuvinte cu sens unitar şi funcţie gramaticală unică. [G.-D. locuţiunii; Sil. -ţi-u-] /<fr. locution, lat. locutio, ~onis

LOCUŢIÚNE s.f. Grup de cuvinte care, pierzându-şi semnificaţia lor proprie, au împreună valoarea unui singur cuvânt şi o funcţie gramaticală unică. [Pron. -ţi-u-, var. locuţie s.f. / cf. fr. locution, lat. locutio].

locutiune