LÓGICĂ, logici, s.f. – V. logic (I). [DEX'98]

LÓGICĂ s. 1. logică matematică v. logică simbolică; logică simbolică logistică, logică matematică. 2. coerenţă, noimă, sens, şir. (Vorbeşte fără ~.) 3. v. justificare.

lógică s. f., g.-d. art. lógicii; pl. lógici

LÓGICĂ f. 1) Ştiinţă care se ocupă cu studiul formelor şi legilor fundamentale ale gândirii. 2) Manual în care sunt expuse elementele de bază ale acestei ştiinţe. 3) Modalitate de a gândi; fel de a raţiona. 4) Raţiune coerentă, consecventă şi temeinică. 5) Temei firesc al unei acţiuni. [G.-D. logicii] /<fr. logique, lat. logica

LÓGICĂ s.f. 1. Ştiinţă a demonstraţiei, a formelor şi a legilor gândirii, ale raţionării juste. ♢ Logică matematică (sau simbolică) = ramură a logicii care foloseşte în cercetare procedeul logic-matematic; logistică. ♢ Logică a ştiinţei = disciplină care cercetează produsele activităţii ştiinţifice; ipoteze, teorii, concepte etc. 2. Gândire justă, raţionament temeinic. 3. Cerinţă firească, temei, raţiune. [Gen. -cii. / cf. fr. logique, it., lat. logica, < gr. logos – raţiune].