LOGORÉE s.f. Stare de excitaţie psihică, care se caracterizează prin tendinţa excesivă, nestăpânită de a vorbi continuu şi incoerent. ♦ (Fam.) Faptul de a vorbi mult şi inutil; limbuţie, locvacitate. – Din fr. logorrhée.

LOGORÉE s. v. flecăreală, flecărie, flecă-rire, flecărit, limbuţie, pălăvrăgeală, pălăvrăgire, pălăvrăgit, sporovăială, sporovăire, sporovăit, tăifăsuială, tăifăsuire, tăifăsuit, trăncăneală, trăncănit, vorbăraie, vorbărie.

logorée s. f., art. logoréea, g.-d. logorée, art. logoréei

LOGORÉE f. 1) Stare patologică constând în predispoziţia de a vorbi mult. 2) fig. Tendinţă de a vorbi mult şi fără rost. [Art. logoreea; G.-D. logoreei; Sil. -re-e] /<fr. logorrhée

LOGORÉE s.f. (Med.) Creştere patologică a ritmului şi a debitului vorbirii, întâlnită la unii maniaci. ♦ (Fam.) Limbuţie. [Pron. -re-e, pl. -ee, -ei. / < fr. logorrhée, cf. gr. logos – cuvânt, rhein – a curge].