LUMÂNĂRÍCĂ, lumânărele, s.f. 1. Diminutiv ai lui lumânare (1). 2. Plantă erbacee medicinală, cu frunze mari alterne, cele bazale în formă de rozetă, şi cu flori galbene dispuse într-un spic (Verbascum thapsus). ♦ Compus: lumânărica-pământului = plantă erbacee cu tulpina înaltă şi cu frunze mari şi flori albastre sau albe-gălbui (Gentiana asclepiadea). – Lumânare + suf. -ică.

LUMÂNĂRÍCĂ s. (BOT.) 1. (Verbascum phlomoides) lumânare, (reg.) corovatic, pur, coada-boului, coada-lupului, coada-mielului, coada-vacii. 2. (Verbascum thapsus) (reg.) corovatic, pur, coada-lupului, coada-vacii. 3. lumânărica-pămân-tului (Gentiana asclepiadea) = (reg.) beşicuţă, inţură, tăietură, lumânărică-albastră.

LUMÂNĂRÍCĂ s. v. brusture, lipan.

lumânărícă s. f., g.-d. art. lumânărélei; pl. lumânăréle

LUMÂNĂR//ÍCĂ ~éle f. (diminutiv de la lumânare) Plantă erbacee medicinală, cu frunze mari şi cu flori galbene, dispuse în spic. /lumânare + suf. ~ică