MÂHNÍRE, mâhniri, s.f. Faptul de a (se) mâhni; sentiment de întristare, îndurerare, amărăciune, supărare; mâhniciune. – V. mâhni.

Mâhnire ≠ plăcere, veselie, voioşie

MÂHNÍRE s. 1. amărăciune, întristare, necaz, supărare, tristeţe, (înv. şi pop.) obidire, (pop.) obidă, (înv. şi reg.) scârbă, (Transilv., Mold. şi Bucov.) bănat, (înv.) mâhneală, mâhniciune, scârbie, (fig.) cătrănire. (Ţi-a trecut ~?) 2. îndurerare, întristare, (fig.) rănire. (~ unei persoane.) 3. v. întristare. 4. v. posomoreală.

mâhníre s. f., g.-d. art. mâhnírii; pl. mâhníri

mahnire