MAL, maluri, s.n. 1. Margine (îngustă) de pământ situată (în pantă) de-a lungul unei ape; ţărm; p.ext. regiune de lângă o apă. ♢ Expr. A ieşi la mal = a duce ceva la bun sfârşit, a o scoate la capăt. A se îneca (ca ţiganul) la mal = a renunţa sau a fi obligat să renunţe la ceva tocmai când ţelul era aproape atins. 2. Perete, margine (abruptă) a unui râu, a unui şanţ, a unei gropi. ♦ Râpă, prăpastie. ♦ (Reg.) Ridicătură de pământ mai puţin înaltă decât dealul, având coastele cu povârnişuri repezi sau abrupte. ♢ Expr. Un mal de om (sau de femeie), se spune despre un bărbat (sau o femeie) foarte mare. Cât un mal = (despre fiinţe) mare, mătăhălos. – Cf. alb. m a l l „munte“.

MÂL, mâluri, s.n. Pământ (argilos) cu granulaţie fină acumulat pe marginea ori pe fundul unei ape sau pe terenuri inundabile; pământ noroios format sub acţiunea apei; nămol. – Cf. ucr. m u l.

MÂL s. 1. nămol, (pop.) mâlitură. (~ de pe fundul unei ape.) 2. v. noroi.

MAL s. v. ponor, prispă, râpă, văgăună.

MAL s. 1. v. ţărm. 2. coastă, ţărm. (Pe ~ul Oceanului Atlantic.)

mal s. n., pl. máluri

mâl s. n., pl. mâluri

MÂL ~uri n. Depunere formată din particule de substanţe minerale şi vegetale pe fundul unui bazin de apă; nămol. /cf. ucr. mul

MAL ~uri n. 1) Margine de pământ de-a lungul unei ape. 2) Loc aflat în imediata apropiere a unei ape. ♢ Din ~ în ~ a) pe toată întinderea, cât ţine apa de la un capăt la celălalt; b) de la un capăt la celălalt; de la început până la sfârşit. ♢ A ieşi (sau a ajunge) la ~ a scăpa teafăr; a scăpa din încurcătură. ♢ A se îneca tocmai la ~ a suferi o nereuşită tocmai când scopul părea atins. /Cuv. autoht.

MAL s.n. (Med.) Stare de boală, rău, maladie. [< fr. mal, cf. lat. malum – rău].