MÂNDRÉŢE, mândreţi, s.f. 1. Frumuseţe, splendoare. 2. (Concr.) Fiinţă, lucru cu aspect deosebit de frumos, de atrăgător. – Mândru + suf. -eţe.

Mândreţe ≠ pocitanie

MÂNDRÉŢE s. v. frumuseţe.

MÂNDRÉŢE s. v. aroganţă, fală, frumuseţe, fudulie, infatuare, înfumurare, îngâmfa-re, minunăţie, minune, mândrie, orgoliu, semeţie, splendoare, trufie, vanitate.

mândréţe s. f., art. mândréţea, g.-d. art. mândréţii; (obiecte, fiinţe) pl. mândréţe

MÂNDRÉŢE ~ f. 1) Frumuseţe deosebită; splendoare. 2) Fiinţă sau lucru cu aspect foarte frumos. O ~ de fată. /mândru + suf. ~eţe