MÂNDRÍE, mândrii, s.f. 1. Sentiment de mulţumire, de satisfacţie, de plăcere, de bucurie; ceea ce produce mulţumire, satisfacţie, plăcere, bucurie; sentiment de demnitate, de încredere în calităţile proprii. ♦ Ceea ce constituie prilej de laudă, de fală, de mulţumire. 2. Sentiment de încredere exagerată în calităţile proprii; orgoliu, trufie, îngâmfare. – Mândru + suf. -ie.

MÂNDRÍE s. v. frumuseţe, înţelepciune, mândreţe, splendoare, strălucire.

MÂNDRÍE s. 1. v. semeţie. 2. v. fală. 3. v. onoare. 4. v. îngâmfare.

mândríe s. f., art. mândría, g.-d. art. mândríei; pl. mândríi, art. mândríile

MÂNDRÍE f. 1) Sentiment al demnităţii şi onoarei proprii. 2) Sentiment de mulţumire cauzat de un succes, de o reuşită, de o victorie. 3) Atitudine de superioritate nejustificată faţă de alţii; măreţie; îngâmfare; înfumurare; semeţie; fală; fudulie. [G.-D. mândriei] /mândru + suf. ~ie