MANIÁ, maniez, vb. I. Tranz. (Înv.) A mânui, a manipula. [Pr.: -ni-a] – Din fr. manier.

MÂNIÁ, mấnii, vb. I. Refl. A se lăsa ori a fi cuprins de mânie (1), a se supăra foarte tare, a-şi ieşi din fire, a se înfuria. ♢ Tranz. Cele auzite l-au mâniat. [Pr.: -ni-a-] – Din mânie.

A se mânia ≠ a se dezmânia

MÂNIÁ vb. v. înfuria.

MANIÁ vb. v. manevra, manipula, mânui.

maniá vb. (sil. -ni-a), ind. prez. 1 sg. maniéz, 3 sg. şi pl. maniáză, 1 pl. maniém (sil. -ni-em); conj. prez. 3 sg. şi pl. maniéze; ger. maniínd (sil. -ni-ind)

mâniá vb. (sil. -ni-a), ind. şi conj. prez. 1 şi 2 sg. mânii, 3 sg. şi pl. mânie (sil. -ni-e), 1 pl. mâniém; ger. mâniínd (sil. -ni-ind)

A MÂNIÁ mânii tranz. A face să se mânie. [Sil. -ni-a] /Din mânie

A SE MÂNIÁ mă mânii intranz. 1) A fi cuprins de mânie. 2) A-şi manifesta nemulţumirea (faţă de cineva sau de ceva) printr-o atitudine ostilă; a se supăra. [Sil. -ni-a] /Din mânie