MĂIESTRÍE, (2, 3) măiestrii, s.f. 1. Pricepere, iscusinţă deosebită; talent, dibăcie, artă. ♢ Măiestrie artistică = totalitatea elementelor pe care le pune în valoare artistul în procesul desăvârşirii unei opere literare sau de artă. 2. (Înv.; concr.) Lucrare, operă, creaţie. ♦ Lucru care denotă iscusinţă sau meşteşug în execuţie; unealtă, instrument, aparat ingenios. 3. Meserie, meşteşug (care cere pricepere). [Pr.: mă-ies-] – Măiestru + suf. -ie.

Măiestrie ≠ neiscusinţă

MĂIESTRÍE s. v. complot, conjuraţie, conspiraţie, dar, descântec, farmec, favoare, graţie, har, intrigă, magie, maşinaţie, stratagemă, subterfugiu, şiretenie, şiretlic, şmecherie, tertip, truc, uneltire, viclenie, vicleşug, vrajă, vrăjitorie.

MĂIESTRÍE s. 1. artă, dibăcie, iscusinţă, îndemânare, meşteşug, pricepere, ştiinţă, talent. (Obiect făcut cu multă ~.) 2. v. virtuozitate.

măiestríe s. f., art. măiestría, g.-d. art. măiestríei; (obiecte, meserii) pl. măiestríi, art. măiestríile

MĂIESTRÍ//E ~i f. 1) Capacitate de a face totul cu uşurinţă şi cu dibăcie; dexteritate; pricepere. 2) mai ales la pl. înv. Obiect, creaţie executată cu multă iscusinţă; creaţie artistică. 3) înv. Îndeletnicire bazată pe munca manuală calificată; meşteşug; meserie. [Sil. mă-ies-] /măiestru + suf. ~ie