MĂRGINÍ, mărginesc, vb. IV. 1. Tranz. A forma limitele, marginile unui lucru, unei suprafeţe etc., a contura un lucru, o suprafaţă, a încadra, a delimita. ♦ A stabili anumite limite. ♦ Refl. recipr. A se învecina cu..., a avea hotar comun cu... 2. Tranz. şi refl. A (se) limita, a (se) reduce, a (se) restrânge, a (se) rezuma. 3. Tranz. (Înv.) A ţine sub pază, a fixa cuiva domiciliu forţat; a închide. – Din margine.

MĂRGINÍ vb. v. defini, determina, preciza, stabili.

MĂRGINÍ vb. 1. v. delimita. 2. v. învecina. 3. a delimita, a limita, a străjui, a ţărmuri. (Stâlpii de telegraf ~ şoseaua.) 4. a încadra. (A ~ o suprafaţă din toate părţile.) 5. a chenărui, a împrejmui, a încadra, a înconjura, (fig.) a tivi. (Soarele ~ cu lumină poiana.) 6. v. limita. 7. v. reduce. 8. v. re-strânge.

mărginí vb., ind. prez. 1 sg. şi 3 pl. mărginésc, imperf. 3 sg. mărgineá; conj. prez. 3 sg. şi pl. mărgineáscă

A SE MĂRGIN//Í mă ~ésc intranz. 1) A avea margini comune (cu ceva sau cu cineva); a fi vecin (cu ceva sau cu cineva); a se învecina. 2) A-şi impune anumite limite; a se limita. /Din margine

A MĂRGIN//Í ~ésc tranz. 1) (lucruri, suprafeţe etc.) A face să capete margini; a delimita printr-o margine. 2) A pune în anumite limite; a reduce la anumite limite; a limita; a restrânge. 3) A face să se mărginească. /Din margine

margini abrupte ale unor strare sedimentare usor inclinate (ex: Coasta Iasilor)