MĂTÁNIE, mătănii, s.f. (În unele practici religioase) 1. Îngenunchere şi înclinare a corpului până la pământ, în semn de veneraţie şi de pocăinţă. ♦ P. gener. Plecăciune adâncă în semn de respect; temenea, ploconeală. 2. (La pl.) Şirag de mărgele de os, de lemn etc. pe care călugării sau credincioşii mireni socotesc rugăciunile rostite. 3. (Înv.) Mănăstire în care a fost călugărită o persoană şi de care aceasta depinde din punct de vedere religios. [Var.: métanie s.f.] – Din sl. metanija.

MĂTÁNIE s. v. reverenţă.

mătánie s. f. (sil. -ni-e), art. mătánia (sil. -ni-a), g.-d. art. mătániei; pl. mătănii, art. mătăniile (sil. -ni-i-)

MĂT//ÁNIE ~ănii f. rel. 1) mai ales la pl. Îngenunchere şi înclinare a corpului înainte până la atingerea pământului cu capul (în semn de veneraţie sau de pocăinţă). A bate (sau a face) ~ănii. 2) la pl. Şirag de mărgele pe care credincioşii (mai ales călugării) numără rugăciunile ce le rostesc. [G.-D. mătaniei; Sil. -ni-e] /<sl. metanija