MAGNÉT, magneţi, s.m. Minereu de fier care are proprietatea de a atrage materialele feromagnetice; corp metalic căruia i s-a transmis calitatea, permanentă sau temporară, de a atrage obiectele de fier. – Din ngr. maghnítis, germ. Magnet.

magnét s. m., pl. magnéţi

MAGNÉ//T ~ţi m. Corp metalic, care are proprietatea de a atrage fierul şi de a acţiona asupra altor corpuri cu proprietăţi asemănătoare. /<ngr. maghnitis, germ. Magnet

MAGNÉT s.m. Corp care are însuşirea de a atrage fierul. [Pl. -eţi, (rar, s.n.) -turi. / < germ. Magnet, cf. lat., gr. magnes < Magnesia – oraş din Asia Mică, unde au fost descoperite în antichitate minereuri magnetice].