MĂNÚNCHI, mănunchiuri, s.n. 1. Cantitate de fire de grâu, de iarbă etc. care poate fi cuprinsă cu mâna; mână, mănuşă (2). 2. (De obicei urmat de determinări introduse prin prep. „de“) Buchet de flori. ♦ Legătură de mai multe obiecte de acelaşi fel, strânse laolaltă. 3. Mâner (la unele arme), coadă, plăsea. [Pl. şi: (rar, m.) mănunchi. – Var.: mănúchi s.n.] – Lat. manuclus.

MĂNÚNCHI s. v. coadă, coarbă, cocârlă, mâner, plăsea, splinuţă.

MĂNÚNCHI s. 1. (pop.) mână, polog, (reg.) mănuşă, smoc, vâslă, (prin Olt.) mânună. (~ de grâu, de cânepă, de iarbă.) 2. v. buchet. 3. legătură. (Un ~ de nuiele.) 4. v. fascicul.

mănúnchi s. n., pl. mănúnchiuri

MĂNÚNCHI ~uri n. 1) Cantitate de plante cu tulpina subţire care poate fi cuprinsă cu mâna. 2) Legătură de mai multe obiecte de acelaşi fel. 3) înv. Parte a unui obiect (vas, instrument, uşă etc.) de care se apucă sau se ţine cu mâna; mâner. ~ de coasă. /<lat. manuclus