MÁXIMĂ, maxime, s.f. Enunţ formulat concis, exprimând un principiu etic, o normă de conduită etc.; aforism, sentinţă, adagiu. – Din lat. maxima, fr. maxime.

MÁXIMĂ s. aforism, cugetare, dicton, sentinţă, (livr.) adagiu, (rar) apoftegmă, parimie, (pop.) zicere, (înv.) pildă, (ir.) panseu. (O ~ celebră.)

máximă (valoare maximă, aforism) s. f., g.-d. art. máximei; pl. máxime

MÁXIMĂ, maxime, s.f. – V. MÁXIM//Ă ~e f. Formulă lapidară, conţinând o cugetare, un gând adânc sau o normă de conduită; sentinţă; aforism. /<lat. maxima, fr. maxime