MEÁNDRU, meandre, s.n. 1. Buclă accentuată a unei ape curgătoare, mai ales în regiunile de şes. ♦ P. anal. Sinuozitate, cotitură (a unui drum). 2. Motiv ornamental (sculptat sau pictat) format din linii frânte sau curbe, sugerând stilizarea unor valuri de apă. [Pr.: me-an-] – Din fr. méandre.

MEÁNDRU s. cot, cotitură, sinuozitate, şerpuitură, (reg.) taolă. (~ al unei ape.)

meándru s. n. (sil. me-an-), art. meándrul; pl. meándre

MEÁNDR//U ~e n. 1) Loc de cotitură (a unui drum sau a unui curs de apă); curbătură; sinuozitate. 2) Ornament arhitectural sau desen, format din linii ondulate, care amintesc de cotiturile unei ape curgătoare. 3) fig. Manevră iscusită prin care se maschează realitatea; şiretlic; truc; tertip; stratagemă. [Sil. me-an-] /<fr. méandre

MEÁNDRU s.n. 1. Cotitură întortocheată a cursului unei ape (mai ales) în regiunile de şes. ♦ Sinuozitate; (p. ext.; la pl.) drumuri, străzi întortocheate. 2. Motiv ornamental compus dintr-o îmbinare de linii curbe sau frânte. [Pron. me-an-. / < fr. méandre, cf. Meandru – fluviu sinuos în Asia Mică].