MECÁNIC, -Ă, mecanici, -ce, subst., adj. I. S.f. 1. Ştiinţă care studiază mişcarea sau echilibrul corpurilor sub acţiunea forţelor exercitate asupra lor; tehnica procedeelor în care intervin aceste fenomene; mecanotehnică. ♢ Mecanică cerească = ştiinţă care se ocupă cu mişcarea corpurilor cereşti sub acţiunea atracţiei universale. ♦ (Înv.) Mecanism, maşină. 2. Disciplină tehnică al cărei obiect îl constituie construcţia şi funcţionarea maşinilor, îndeosebi a pieselor şi a mecanismelor care servesc la transmiterea mişcării. 3. Tratat, manual de mecanică (I 1, 2). II. Adj. 1. Care aparţine mecanicii (I), privitor la mecanică, de mecanică. 2. (Şi adv.) Care este pus în mişcare de o maşină sau de un mecanism; care se face cu ajutorul maşinilor sau al mecanismelor; mecanizat. 3. (Şi adv.) Care se realizează fără participarea conştiinţei, a voinţei; maşinal, automat. ♦ Care aplică o teză, o teorie, o dispoziţie etc. fără a ţine seama de specificul concret sau individual al situaţiei, fenomenului, cazului respectiv; simplist, schematic, rigid, dogmatic. III. S.m. şi f. Specialist în mecanică (I 1, 2). ♦ Persoană care efectuează operaţii de montaj, de reparare, sau de întreţinere a utilajelor, maşinilor şi aparatelor. ♦ Persoană care supraveghează sau conduce un vehicul sau un motor, cu instalaţiile anexe; maşinist. – Din (I) lat. mechanica, it. meccanica, germ. Mechanik, fr. mécanique, (II) lat. mechanicus, it. meccanico, fr. mécanique, (III) lat. mechanicus, germ. Mechaniker.

MECÁNIC s., adj., adv. 1. s. maşinist, (înv.) mecanician. (~ pe o locomotivă.) 2. adj. v. mecanizat. 3. adj. fizic. (Acţiunea ~ a vântului.) 4. adj. v. automat. 5. adv. automat. 6. adj. v. papagalicesc. 7. adv. v. papagaliceşte. 8. adj. v. dogmatic.

mecánic s. m., adj. m., pl. mecánici; f. sg. mecánică, pl. mecánice

MECÁNIC³ adv. Ca un automat; fără raţiune. A vorbi ~. /<lat. mechanicus, it. meccanico, fr, mécanique

MECÁNI//C² ~ci m. 1) Specialist în mecanică. 2) Muncitor specializat în montarea, întreţinerea şi reparaţia maşinilor, mecanismelor, motoarelor sau aparatelor. 3) Persoană care conduce sau supraveghează un vehicul sau un motor; maşinist. 4) Conducător al unei locomotive; maşinist. /<lat. mechanicus, germ. Mechaniker

MECÁNI//C¹ ~că (~ci, ~ce) 1) Care ţine de mecanică; propriu mecanicii. 2) Care este pus în mişcare de o maşină sau de un mecanism; funcţionat de o maşină sau de un mecanism. 3) fig. Care este făcut fără participarea conştiinţei sau a voinţei; inconştient; automat; maşinal; instinctiv; involuntar. 4) Care rezultă din mişcare; produs prin mişcare. Energie ~că. Reacţie ~că. /<lat. mechanicus, it. meccanico, fr. mécanique

MECÁNIC, -Ă adj. 1. Acţionat de o maşină sau de un mecanism. 2. Referitor la mecanică (2) [în DN]. 3. (Despre o acţiune, un gest) Făcut automat; reflex, maşinal. // s.m. Lucrător specialist în lucrări de mecanică, în reparaţii de maşini, de instalaţii etc. ♦ Conducător al unei locomotive. [Var. mehanic, -ă adj. / cf. fr. mécanique, germ. Mechanik, lat. mechanicus, gr. mechanikos].