MEDIATÓR, -OÁRE, mediatori, -oare, subst. 1. S.m. şi f. Persoană, guvern etc. care mijloceşte o înţelegere între două părţi (adverse), care face un act de mediaţie; mijlocitor, intermediar. 2. S.n. Intermediar chimic care asigură transmiterea influxului nervos. 3. S.f. Perpendiculară dusă pe mijlocul unui segment de dreaptă; locul geometric al punctelor situate într-un plan, egal depărtate de capetele unui segment de dreaptă. ♦ (Adjectival) Plan mediator = plan perpendicular pe mijlocul unui segment de dreaptă. [Pr.: -di-a-] – Din lat. mediator.

MEDIATÓR s. intermediar, mijlocitor, (rar) interpus, (înv.) mijloc, solitor. (~ între două părţi aflate în conflict.)

mediatór adj. m., pl. mediatóri; f. sg. şi pl. mediatoáre

mediatór (persoană, med. ) s. m. (sil. -di-a-), pl. mediatóri

MEDIAT//ÓR² ~oáre n. Substanţă secretată de fibrele nervoase, care transmite influxul nervos celulelor adiacente. [Sil. -di-a-] /<lat. mediator

MEDIAT//ÓR¹ ~oáre (~óri, ~oáre) m. şi f. Persoană (sau delegaţie oficială, guvern) care mediază un acord între două părţi; mijlocitor; intermediar. [Sil. -di-a-] /<lat. mediator

MEDIATÓR, -OÁRE adj. 1. (Despre planuri sau drepte) Perpendicular pe mijlocul unui segment de dreaptă. 2. Factor intermediar de mediere şi transmitere a unui semnal nervos sau umoral de la un organ la altul. ♢ Mediator chimic = substanţă chimică eliberată de terminaţiile nervoase pentru transmiterea fluxului nervos. // s.m. şi f. Cel care face o mediaţie între doi adversari; împăciuitor, mijlocitor, intermediar. [Pron. -di-a-. / cf. fr. médiateur, lat. mediator].