MEDITÁŢIE, meditaţii, s.f. 1. Reflectare, cugetare adâncă; meditare, reflecţie. 2. Specie a genului liric, cuprinzând reflecţii despre condiţia umană. 3. Pregătire a lecţiilor, a examenelor cu un meditator; lecţie particulară dată de un meditator; preparator (3). ♢ (Sală de) meditaţie = sală într-un internat unde elevii îşi pregătesc lecţiile. ♦ Perioadă de timp, în afara orelor de curs, în care elevii (dintr-un internat) îşi pregătesc temele. – Din lat. meditatio, fr. méditation.

MEDITÁŢIE s. 1. v. cugetare. 2. v. visare. 3. (concr.) (rar) meditare. (A scris o ~ asupra ...) 4. lecţie, preparaţie. (Are o ~ la ora 18.) 5. v. meditare.

meditáţie s. f. (sil. -ţi-e), art. meditáţia (sil. -ţi-a), g.-d. art. meditáţiei; pl. meditáţii, art. meditáţiile (sil. -ţi-i-)

MEDITÁŢI//E ~i f. 1) Proces de examinare profundă a unei idei, situaţii sau probleme; cugetare adâncă; reflecţie. 2) Poezie lirică în care se meditează asupra problemelor fundamentale ale existenţei umane. 3) Lecţie particulară dată de un meditator. /<lat. meditatio, ~onis, fr. méditation

MEDITÁŢIE s.f. 1. Gândire, cugetare îndelungată şi adâncă; meditare. 2. Poezie lirică filozofică în care poetul îşi pune unele probleme în legătură cu existenţa omenească. ♦ Scriere în proză asupra unui subiect filozofic, moral sau religios. 3. Lecţie particulară (dată de un meditator). [Gen. -iei, var. meditaţiune s.f. / cf. fr. méditation, lat. meditatio].