MEI subst. 1. S.m. Plantă erbacee din familia gramineelor, cu inflorescenţa ramificată şi cu flori albe-gălbui, folosită ca nutreţ pentru vite; părâng, păsat (Panicum miliaceum); p. restr. seminţele acestei plante, folosite în trecut pentru hrana oamenilor, azi mai ales ca hrană pentru vite şi păsări. ♢ Mei mărunt (sau păsăresc) = varietate de mei ale cărei flori sunt dispuse în spiculeţe care formează o inflorescenţă compusă; meişor (Panicum capillare). ♦ Compuse: mei-păsăresc = plantă cu frunze în formă de lance şi cu fructele ca nişte boabe mici, alburii şi foarte lucitoare (Lithospermum officinale); mei-păsăresc (sau -nebun) = mohor; mei-tătăresc = mătură (2 a); mei-pădureţ = meişor; mei-lung sau meiul-canarilor = iarba-cănăraşului. 2. S.n. Meişte. – Lat. milium.

MEI s. (BOT.) 1. (Panicum miliaceum) (reg.) părâng, păsat, (Mold. şi Transilv.) mălai. 2. (reg.) păsat. (Dă ~ la păsări.) 3. mei-păsăresc = a) (Litho-spermum officinale) (reg.) mărgeluşă, (înv.) mălăcel; b) (Setaria verticillata) dughie, mohor, (reg.) bursoacă.

mei (planta) s. m.

mei (meişte) s. n., pl. méiuri

MEI ~ m. 1) Plantă erbacee furajeră din familia gramineelor, cu seminţe mici, ovale, care se folosesc în alimentaţie. 2) Seminţele acestei plante folosite ca hrană pentru vite şi păsări. /<lat. milium