MELANCOLÍE, melancolii, s.f. 1. Stare de tristeţe, de deprimare, amestecată cu visare şi cu dorinţa de izolare; p. gener. tristeţe (uşoară), 2. Boală psihică care se manifestă printr-o continuă depresiune, prin tristeţe morbidă, prin apatie, delir, halucinaţii, anxietate şi obsesia sinuciderii. – Din fr. mélancolie, lat. melancolia.

MELANCOLÍE s. 1. tristeţe, (englezism) spleen. (~ cuiva.) 2. duioşie. (O ~ de neînvins pentru vremurile copilăriei.)

melancolíe s. f., art melancolía, g.-d. art. melancolíei; pl. melancolíi, art. melancolíile

MELANCOLÍ//E ~i f. 1) Stare sufletească apăsătoare, care predispune la visare şi izolare. 2) Stare patologică caracterizată prin tristeţe profundă, prin pesimism general şi prin obsesia sinuciderii. /<fr. mélancolie, lat. melancholia

MELANCOLÍE s.f. 1. Tristeţe vagă, nedefinită; deprimare. 2. (Med.) Boală mintală caracterizată prin tristeţe morbidă, apatie, delir, halucinaţii şi obsesia sinuciderii. [Gen. -iei, var. melanholie s.f. / < fr. mélancolie, cf. lat., gr. melancholia < gr. melas – negru, chole – fiere].