MELC, melci, s.m. I. Nume dat mai multor specii de gasteropode din încrengătura moluştelor, care au corpul moale, de obicei apărat de o cochilie răsucită în spirală, şi patru tentacule sensibile, la cap; bourel, culbec. ♢ Loc. adj. Ca melcul= a) răsucit, în spirală; b) foarte încet. ♢ Expr. A tăcea ca melcul = a nu scoate nici un cuvânt. II. P. anal. 1. Partea osoasă a labirintului urechii interne. 2. Organ sau angrenaj al unor maşini destinat să transmită, să transforme sau să utilizeze în diferite feluri mişcarea de rotaţie. 3. Prăjitură făcută din aluat încolăcit în spirală, presărat cu nucă dată prin maşină. 4. (La pl.) Şuviţe de păr răsucite în formă de ineluşe. – Et. nec.

MELC s. v. maia.

MELC s. 1. (ZOOL.) gasteropod, gastropod, (pop.) bourel, culbec, (reg.) babiţă, (în jocurile de copii) codobelc. 2. (ZOOL.) melc fără casă v. limax. 3. melc membranos v. cohlee. 4. melcul lui Pascal v. cardioidă.

melc s. m., pl. melci

MEL//C ~ci m. 1) Moluscă cu corpul moale, vâscos, având pe spinare o cochilie în formă de spirală, iar pe cap patru tentacule sensibile. ♢ A se mişca ca ~cul (sau cu paşi de ~) a se mişca foarte încete. A tăcea ca ~cul a nu rosti nici o vorbă. 2) anat. Parte a urechii interne în formă de spirală. 3) tehn. Element al unui angrenaj (elicoidal), care serveşte pentru transmiterea unei mişcări de rotaţie între doi arbori perpendiculari. /Orig. nec.