MELÓDIC, -Ă, melodici, -ce, adj., s.f. I. Adj. 1. Care ţine de melodie, referitor la melodie. 2. Melodios, armonios. II. S.f. Ramură a muzicologiei care se ocupă cu studiul melodiei. ♦ Felul în care este compusă o melodie. – Din fr. mélodique.

MELÓDIC adj. v. armonios.

melódic adj. m., pl. melódici; f. sg. melódică, pl. melódice

MELÓDI//C ~că (~ci, ~ce) 1) Care ţine de melodie; propriu melodiei. Ritm ~. Frază ~că. 2) Care are caracter de melodie; plăcut auzului; melodios; armonios. Fragment ~. /<fr. mélodique

MELÓDIC, -Ă adj. De melodie; melodios, armonios. [Cf. fr. mélodique, it. melodico].