MELODÍE, melodii, s.f. Succesiune de sunete îmbinate după regulile ritmului şi ale modulaţiei, pentru a alcătui o unitate cu sens expresiv. ♦ Compoziţie muzicală, cântec. ♦ Fig. Sonoritate plăcută; armonie, muzicalitate. – Din ngr. melodía, it. melodia, fr. mélodie.

MELODÍE s. 1. v. cântec. 2. arie, cântec. (~ii populare.) 3. v. cânt. 4. v. armonie.

melodíe s. f., art. melodía, g.-d. art. melodíei; pl. melodíi, art. melodíile

MELODÍ//E ~i f. 1) Succesiune de sunete cu înălţime şi durată diferită, ordonate după regulile ritmului, pentru a constitui o formă, perceptibilă şi agreabilă; melos. 2) Compoziţie muzicală formată dintr-o serie de fraze cu acest caracter. Motivul ~ei. 3) Piesă vocală compusă pe baza unui text scris; cântec. 4) Ansamblu de caractere (sunete, accente, ritm) combinate agreabil; sonoritate plăcută. ~a versului. /<ngr. melodia, it. melodia, fr. mélodie

MELODÍE s.f. 1. Succesiune expresivă de sunete muzicale care alcătuiesc un cântec; compoziţie muzicală, cântec. 2. (Fig.) Secvenţă de sunete armonioase, cu sonoritate plăcută; armonie, muzicalitate. [Gen. -iei. / fr. mélodie, it., lat. melodia – cântec].