MENAJÁ, menajez, vb. I. Tranz. 1. A trata pe cineva sau ceva cu înţelegere; grijă şi îngăduinţă, a se purta bine cu cineva; a cruţa. ♦ Refl. A-şi cruţa sănătatea, forţele; a se îngriji, a se feri. 2. (Rar) A nu irosi în zadar, a economisi. 3. (Franţuzism), A pregăti ceva cu dibăcie, a procura; a înlesni. – Din fr. ménager.

A menaja ≠ a brusca, a brutaliza

MENÁJĂ s. v. aliment, hrană, mâncare.

MENAJÁ vb. 1. v. cruţa. 2. a se conserva, a se cruţa, a se păstra, (înv.) a se menajarisi. (Te rog să te ~!)

menajá vb., ind. prez. 1 sg. menajéz, 3 sg. şi pl. menajeáză, 1 pl. menajăm; conj. prez. 3 sg. şi pl. menajéze; ger. menajând

A SE MENAJ//Á mă ~éz intranz. A-şi păstra sănătatea şi forţele; a avea grijă de sine; a se conserva. /<fr. ménager

A MENAJ//Á ~éz tranz. 1) (persoane) A trata cu înţelegere (pentru a nu umili); a cruţa. 2) (bunuri) A întrebuinţa cu măsură; a consuma cu economie şi grijă; a economisi; a cruţa. A-şi ~ hainele. A-şi ~ forţele. 3) A pregăti cu multă grijă şi abilitate; a aranja. /<fr. ménager

MENAJÁ vb. I. tr. 1. A trata atent şi binevoitor, a se purta bine faţă de cineva. ♦ refl. A-şi cruţa puterile, a se îngriji. 2. A folosi cu chibzuinţă (un obiect, un fond etc.), a cruţa. [P.i. 3,6 -jează, ger. -jând. / < fr. ménager].