MERITÓRIU, -IE, meritorii, adj. (Despre acţiuni sau realizări ale oamenilor) Care este vrednic de apreciere, care are merite, merituos; care este destul de bun, de reuşit, de valoros. – Din lat. meritorius, fr. méritoire.

MERITÓRIU adj. 1. lăudabil, meritos. (O iniţiativă ~.) 2. meritos, valoros. (Lucrare ~.)

meritóriu adj. m. [-riu pron. -riu], f. meritórie (sil. -ri-e); pl. m. şi f. meritórii

MERITÓRI//U ~e (~i) Care are merite mari; demn de laudă sau de recompensă; merituos. Efort ~. /<lat. meritorius, fr. méritoire

MERITÓRIU, -IE adj. Demn de stimă, de laudă; cu merite. [Pron. -riu. / < lat. meritorius, cf. fr. méritoire].