MIRÁCOL, miracole, s.n. Fenomen supranatural, minune; fapt, fenomen uimitor, extraordinar. [Var.: (înv.) mirácul s.n.] – Din lat. miraculum, it. miracolo, fr. miracle.

MIRÁCOL s. minune, (înv. şi reg.) taină, (înv.) ciudă, ciudesă, divă, mirac, semn, silă. (Parcă s-a întâmplat un ~.)

mirácol s. n., pl. mirácole

MIRÁCOL ~e f. 1) Fenomen ieşit din comun; fapt supranatural; minune. 2) fig. Lucru cu calităţi extraordinare şi imprevizibile, care provoacă admiraţie; minune. /<lat. miraculum, it. miracolo, fr. miracle

MIRÁCOL s.n. 1. Reprezentare teatrală din evul mediu cu subiect religios sau istoric, în care intervin elemente ale miraculosului creştin. 2. Eveniment, întâmplare contrară legilor naturii, care nu poate fi explicată raţional; minune. [Var. miracul s.n. / cf. fr. miracle, lat. miraculum < mirari – a admira].