MITOCÁN, mitocani, s.m. Om cu comportări grosolane, vulgare; bădăran, mojic. ♦ (Înv.) Locuitor de la periferia unui oraş. – Mitoc + suf. -an.

MITOCÁN s. v. mahalagiu.

MITOCÁN adj., s. bădăran, grosolan, mahalagiu, mârlan, mârlănoi, mocofan, mojic, necivilizat, nepoliticos, ordinar, ţărănoi, ţoapă, ţopârlan, vulgar, (pop.) mocan, mocârtan, modârlan, pădureţ, râtan, ţopârcă, (reg.) mocodan, mocofănos, modârlău, modoran, mogâldan, necunoscător, negândit, negreblat, (Mold.) ghiorlan, (Transilv.) grobian, (înv.) gros, (fig.) necioplit. (Un om ~.)

mitocán s. m., pl. mitocáni

MITOCÁN ~i m. Persoană care vădeşte lipsă de educaţie; om cu apucături grosolane; bădăran; mârlan; mojic; mahalagiu. /mitoc + suf. ~an