MIZÉRIE, mizerii, s.f. 1. Stare de extremă sărăcie, situaţie nenorocită, vrednică de plâns. – Loc. adj. De mizerie = sărăcăcios; sărac; cu care nu se poate trăi. ♦ Aspect exterior care arată o mare sărăcie, murdărie ori dezordine. 2. Ceea ce provoacă neplăceri, greutăţi, suferinţă, griji, necazuri. – Din lat. miseria, fr. misère.

Mizerie ≠ belşug, bogăţie, bunăstare, opulenţă, prosperitate

MIZÉRIE s. 1. v. sărăcie. 2. sărăcie, (pop.) scăpătare, (înv. şi reg.) ticală, (înv.) scăpăciune, scăpătăciune. (A murit în ~.)

mizérie s. f. (sil. -ri-e), art. mizéria (sil. -ri-a), g.-d. art. mizériei; (griji, necazuri) pl. mizérii, art. mizériile (sil. -ri-i-)

MIZÉRI//E ~i f. 1) Sărăcie extremă; calicie. 2) Aspect exterior care denotă sărăcie, murdărie sau dezordine. 3) Factor care provoacă o stare mizeră (greutăţi, griji, neplăceri, necazuri, suferinţe). [G.-D. mizeriei; Sil. -ri-e] /<lat. miseria, fr. misere

MIZÉRIE s.f. 1. Stare de sărăcie extremă. ♢ De mizerie = sărăcăcios, insuficient. ♦ Aspect exterior care dovedeşte o mare sărăcie; stare vrednică de plâns, de milă. 2. (La pl.) Lipsuri, griji; neplăceri, supărări, şicane. [Gen. -iei. / < lat. miseria, cf. fr. misère].