MONOTÓN, -Ă, monotoni, -e, adj. (Despre sunete, melodii; adesea adverbial) Care are sau care păstrează mereu acelaşi ton. ♦ Fig. Care indispune, plictiseşte etc. prin lipsa de variaţie sau de varietate; uniform. – Din fr. monotone.

MONOTÓN adj. 1. anost, banal, placid, plictisitor, uniform, (fig.) searbăd, (livr. fig.) tern. (O viaţă ~.) 2. v. inexpresiv.

monotón adj. m., pl. monotóni; f. sg. monotónă, pl. monotóne

MONOTÓN ~ă (~i, ~e) 1) (despre sunete, melodii) Care păstrează mereu acelaşi ton; caracterizat prin acelaşi ton. 2) Care se caracterizează prin lipsă de variaţie; fără variaţii. /<fr. monotone

MONOTÓN, -Ă adj. 1. (Despre sunete, melodii; adesea adv.) Care păstrează mereu acelaşi ton, lipsit de variere în intonaţie. ♦ (Fig.) Uniform, fără variaţie; plictisitor. 2. (Mat.; despre şiruri de numere sau despre funcţii) Care este fie crescător, fie descrescător. [< fr. monotone, cf. lat. monotonus, gr. monotonos < monos – unic, tonos – ton].